Amar îți era sufletul

1. Amar Îți era sufletul, o, Mielule divin,
Când ai intrat în Ghetsimani, să-L rogi pe Tatăl Sfânt
De-i cu putință ca paharul greu să treacă,
Dar totuși, voia Ta, o, sfinte Tată, să se facă.

Refren:
O, du-mă, Doamne, și pe mine-n Ghetsimane
Să-mi arăți și mie unde Te-ai rugat,
Du-mă la Golgota pe sinistrul munte,
Ca să plâng la cruce unde ai răbdat.

2. O dimineață era tristă, noaptea dispăru
Învăluită în misterul albei dimineți,
Privighetoarea tristă nu-și mai cântă vechiul glas.
Iar în grădina Ghetsimani doar lacrimi au rămas.

3. Noi nu-i cunoaștem prețul și nici nu-l vom ști nicicând.
Vândutu-L-ai, tu, Iuda pentru treizeci de-arginți.
În Ghetsimani întreaga gloată mare de avari
Se duseră ca să Te prindă ca pe un tâlhar.

4. Îngenunchiat cu crucea-n spate și cununi de spini,
Isus pe muntele Golgota, cade printre crini.
Calvarul suferinței nemiloase a urcat,
Trupul e atârnat pe cruce, sângele-l vărsat.

Home


Next song