Cu fiecare zi să-ncepi

1.Cu fiecare zi să-ncepi O dragoste mai plină |: Mai avântat şi mai uşor să zbori înspre lumină :|

2.Cu fiecare zi să faci Un legământ mai tare |: Să te-alipeşti mai hotărât de Domnul cu-ascultare :|

3.Cu fiecare zi să-ţi iei Un nou îndemn de luptă |: Şi viaţa tot mai mult s-o ai De lumea asta ruptă :|

4.Cu fiecare zi să duci Mai liniştit povara |: În slujba Celui ce-a purtat De dragul tău ocara :|

5.Căci dacă focul nu-l învii Cu untdelemn mai tare |: Cu fiecare zi mai mult Se stinge-ncet şi moare :|

Home Next song