Ca stropii de rouă

1. Ca stropii de rouă ce udă pământul în zori,
Ca florile albe cu care mereu ne-nconjori,
Ca raza de soare ce umple văzduhul mereu,
/: Te rog, Isuse, să umpli și sufletul meu :/

2. Cum cerbul dorește să bea din izvorul curat,
Cum râul gonește, aleargă prin stânci ne-ncetat,
Alerg și eu, Doamne, spre Tine, Izvorul sublim,
/: Să-mi dai din apa Ce curge din tronul divin :/

3. Cum stelele-n noapte sclipesc sus pe cerul senin
Oricum le-ai privi, ele spun despre Domnul divin
Privește, Isuse, chiar astăzi în inima mea
/: Vino și-ajută-mi s-arăt că-s făptură a Ta :/

Home


Next song