Isuse, culme minunată

1. Isuse, culme minunată
De unde-L văd pe Dumnezeu,
/: Ce viață binecuvântată
Adus-ai sufletului meu :/

2. E-atâta bunătate-n Tine
Stăpâne-atât de scump și bun
/: Cât cu-al meu glas
Printre suspine
În veci, eu n-am să pot să spun :/

3. Atâta milă și iubire
Isuse-n Tine am aflat
/: Cât n-o să poată niciodată
Să spună-un păcătos iertat :/

4. Atâta dragoste și pace
Eu aflu-n Tine zi de zi
/: Mai mult decât putut-am crede
Sau mi-am putut închipui :/

5. Cu ce înfiorate imnuri
De slavă Ți-aș putea cânta
/: Când Tu mă faci să simt acuma
Ce nici n-aș fi putut visa :/

6. Cum să-Ți arăt recunoștință
Când Tu mă faci acum să am
/: Atâta har cât altădată
Nici să-mi închipui nu-ndrăzneam :/

7. Cum, când în tot ce pot, Isuse
Eu sunt atât de slab și mic
/: Și-n neputința mea, mai vrednic
De Tine n-am nimic, nimic :/

8. Primește jertfa caldei lacrimi
Și darul cântecului smuls
/: Din dorul unei inimi, care
Ți-ar da, dar n-are ce, mai mult :/

Home


Next song