La flacara Cuvântului

La flacăra Cuvântului

La flacăra Cuvântului să stau,
Isuse, ca să arzi în mine
Tot ce-i străin de cer, cînd iau să dau,
Tot ce Te-acoperă pe Tine!
Sub sabia Cuvântului să fiu,
Isuse, ca să tai în mine
Tot ce-i minciună, tot ce nu e viu,
Tot ce nu vine de la Tine!

Cu dalta-nveșnicitului Cuvânt,
Isuse, să cioplești în mine
Tot ce-i firesc, născut de pe pământ,
Tot ce nu are locu-n Tine!
Căci numai prin Cuvântul Tău divin,
Când îl primesc întreg în mine,
Mă porți, mă cureți, mă sfințești deplin
Și mă prefaci un chip cu Tine!

Home


Next song