Când privesc a Ta zidire

Când privesc a Ta zidire

Când privesc a Ta zidire,
Firea-n măreția ei,
Cerul cu-a lui nesfârșire
Și cu munți de nouri grei;

Când privesc la mândrul soare
Cum revarsă-n zori de zi,
Cum apune sau răsare
După lanuri aurii;

Când privesc bolta-n stelată,
Miile ei de făclii,
Ce în noapte-ntunecată
Luminează munți, câmpii:

Sunt uimit de-a Ta mărime,
Cum și de puterea Ta,
Recunosc a mea micime,
Cum și neputința mea!

Înaintea feței Tale
Sunt doar un biet păcătos.
O, alerg l-a Ta-ndurare,
Te știu sfânt, dar și milos.

Știu că-n marea Ta iubire
Pân’ la mine Te-ai plecat,
Să mă ‘nalți l-a Ta mărire
Chiar pe min’ cel ne-nsemnat.

Necuprinsă ți-e iubirea
Ce-n Isus mi-ai arătat!
Tu mi-ai dat chiar mântuirea,
Tu chiar cerul mi l-ai dat!

Home


Next song