Când privesc a Ta zidire

Când privesc a Ta zidire

Când privesc a Ta zidire, Firea-n măreția ei, Cerul cu-a lui nesfârșire Și cu munți de nouri grei;

Când privesc la mândrul soare Cum revarsă-n zori de zi, Cum apune sau răsare După lanuri aurii;

Când privesc bolta-n stelată, Miile ei de făclii, Ce în noapte-ntunecată Luminează munți, câmpii:

Sunt uimit de-a Ta mărime, Cum și de puterea Ta, Recunosc a mea micime, Cum și neputința mea!

Înaintea feței Tale Sunt doar un biet păcătos. O, alerg l-a Ta-ndurare, Te știu sfânt, dar și milos.

Știu că-n marea Ta iubire Pân’ la mine Te-ai plecat, Să mă ‘nalți l-a Ta mărire Chiar pe min’ cel ne-nsemnat.

Necuprinsă ți-e iubirea Ce-n Isus mi-ai arătat! Tu mi-ai dat chiar mântuirea, Tu chiar cerul mi l-ai dat!

Home Next song