Adeseori, cararea mea

Adeseori, cărarea mea

Adeseori, cărarea mea E-o cale de dureri, E-o cale de-ncercare grea, Dar am și mângâieri. Căci orișicât de trist aș fi, Inima mea, neîncetat E-n mâna bun-a Domnului, Și de iubirea Lui sunt apărat.

Adeseori, suspin și plâns Și-amar e hrana mea, Dar al credinței foc nu-I stins, Și nici nădejdea mea; Căci și Păstorul meu, Isus, A plâns și El și-a suferit; Să am curaj, chiar El mi-a spus, Căci El pe-orice vrăjmaș a biruit.

Când gânduri negre mă răpun Sau când mă simt stingher, Necazul, oare, cui să-l spun? Și sfat cui am să cer? Un Prieten bun mi-a mai rămas, Iar în necaz un Frate bun, La El mă duc cu-amarul meu Și păsul meu întreg doar Lui I-l spun.

Chiar neagra clip-a morții când Vine în calea mea, De tot și toate mă despart, Când e să trec prin ea. Dar Tu, Isuse, ești mereu Cu min’ și-atunci, ca orișicând, Tu mă păstrezi la pieptul Tău, Păzit pe brețul Tău, pân’ la mormânt.

Home Next song